Sambata, 15 mai 2010, in cadrul celei de-a sasea editii a Noptii muzeelor, Muzeul National de Arta al Romaniei va invita la o intalnire nocturna cu artele plastice si teatrul, ce vor fi puse in evidenta de jocuri de lumini si muzica.

Publicul va putea sa viziteze gratuit Galeria Nationala si Galeria de Arta Europeana intre orele 16:00 si 04.00, bucurandu-se si de celelalte activitati speciale propuse de MNAR in aceasta noapte.  

"Statuile” Teatrului Masca vor prinde viata printre statuile de bronz din curtea muzeului, in intervalul orar 21:30-22:30 – un spectacol de statui vivante in regia lui Mihai Malaimare, special conceput pentru spatii neconventionale.

In „coltul interactiv”, vizitatorii sunt invitati sa se imortalizeze artistic, dand viata personajelor din cateva tablouri expuse la MNAR si reproduse pe panouri in marime naturala.   

Program MNAR 15-18 mai:

15 si 16 mai 2010: Expozitia temporara Fatete ale constiintei. Capriciile lui Goya are program normal de vizitare: 11.00-19.00, acces pe baza de bilet

16 mai 2010: Galeriile permanente raman inchise

18 mai 2010: Intrare libera la Muzeul K.H. Zambaccian, cu ocazia Zilei Internationale a Muzeelor (program 11.00-19.00)